VINVEST in media: timisoara.24fun.ro

30 de ani de poveste despre vie și vin sau despre modestie și alți “demoni”

Se spune că toate se fac la rândul lor în viață, iar povestea noastră – a vinului și a mea – începe încă din copilărie. Avem o istorie lungă, de explorare și cunoaștere în profunzime, cu suișuri și coborâșuri, dar întotdeauna frumoasă.

In copilărie și pe durata școlii am avut diverse activități artistice și sportive. Am făcut cursuri de gimnastică, de înot, arte plastice, cosmetică și chiar de croitorie. Cel mai mult imi plăcea însă pictura in ulei, iar primele mele lucrări aveau un subiect pe care îl veti gasi familiar: struguri, sticle de vin, peisaje. Continuarea este doar firească! Dupa ce am absolvit Facultatea de Horticultură și, după o stagiatură în domeniul pomicol, unde am constatat diferența între teorie și practică, au urmat 10 ani de producție la Zarea București și prima mea dragoste, producerea vinului spumant – „șampania”.

In continuare am colaborat cu VINEXPORT București timp de aproape 6 ani, perioadă în care am avut ocazia să mă acomodez cu activitatea într-o firmă privată, de la organizare, aprovizionare și producție, pâna la relația cu furnizorii și exportul vinului.

A urmat un an de studiu în Franța. Cunoașterea și Comerțul Internațional de Vin din Beaune Bourgogne și-a pus amprenta asupra felului în care mă raportam și lucram cu vinul[…]