VINVEST in media: transilavniabusiness.ro

30 septembrie 2013
Jidveiul a găzduit în perioada 12-15 septembrie Festivalul Naţional de Folclor Strugurele de Aur. Cu această ocazie s-a filmat primul episod al emisiunii Savurează România care se va difuza în curând, în fiecare vineri pe Travel Mix TV.
Realizatorii şi-au propus să prezinte 10 crame cu tot ceea ce au ele mai bun, de la vinuri medaliate la prestigioase concursuri internaţionale până la oferta de turism viticol. Prezentatorul emisiunii, Florin Albu, va fi însoţit în aventura enoturistică de către Lucia Pîrvu, expert degustător, organizator al Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST Timişoara şi al Salonului Naţional de Vinuri al României VINTEST Bucureşti. Povestea fiecărei crame va fi spusă meşteşugit de către jurnalistul şi scriitorul Mihail Gălăţanu.