Sa povestim despre Vie si Vin

Obtinerea vinului de calitate

Mysterium – misterul revelat al Jidveiului
Vinurile din gama Mysterium, In Vino Mysterium – 2 vinuri albe si un rose – improspateaza aspectul vinurilor de la Jidvei si, paradoxal, ne aduc aminte de viitor. Cele doua vinuri albe sunt obtinute din Traminer si Sauvignon Blanc (prezentat in detaliu mai jos), Feteasca Regala, Muscat Ottonel si Sauvignon Blanc. Primul rose din istoria vinurilor Jidvei este un cupaj de Syrah si Cabernet Sauvignion. In spatele prezentarii spectaculoase, se afla acceasi poveste a vinului, un vin obtinut din cele peste 2000 de hectare ale Podgoriei Tarnave, vin sec din soiuri autohtone si internationale, cu Denumire de Origine Controlata, medaliat la prestigioase concursuri internationale de profil din lume.

Oenologul – parintele vinului
Soiurile valoroase de vin se obtin din vita de vie nobila. Francezii sunt cei care au descoperit metoda altorii si postaltoirii vitei de vie, metoda prin care au fost salvate soiurile de calitate. Momentul recoltarii e de asemenea, foarte important. Acesta se stabileste in functie de soi si de gradul de maturare a boabelor. Astfel putem vorbi despre vin obtinut din struguri culesi la maturare deplina, culesi tarziu sau culesi la innobilarea boabelor. Dupa obtinerea mustului are loc fermentarea, care se refera la transformarea mustului in vin. Urmeaza procesul de maturare a vinului care are loc de obicei in butoaie de stejar. Vinurile rosii, spre exemplu, necesita o maturare mai lenta si sunt pastrate in butoaie de 220 de litri numite baricuri. Pentru pastrarea calitatii vinului, vinul se imbuteliaza la rece, dopurile folosite fiind in special cele din pluta naturala. Toate aceste lucruri se desfasoara sub supravegherea foarte atenta a oenologului, parintele vinului. Cuvantul “oenolog” are origini grecesti si provine din “oinos” care inseamna “vin” si “logos” care inseamna “stiinta”, adica “persoana care detine stiinta despre vin”. Cunostintele pe care le are un oenolog ii permit acestuia sa-si asume responsabilitatea in vinificarea corecta si completa a vinurilor, sa faca analize de profunzime asupra calitatii strugurilor si vinului obtinut si sa evalueze corect aceste analize.

Invechirea vinului
Unele vinuri sunt mai bune tinere, altele sunt mai bune cand timpul isi lasa amprenta asupra lor. Vinurile obtinute din soiuri nobile, din ani cu recolta foarte buna, merita sa fie puse la invechit. E foarte important ca dopurile sa fie de calitate si sticlele sa fie sigilate corect. Sticlele puse la invechit se pastreaza culcate, astfel incat dopul sa ramana umed. E important ca locul in care se pastreaza, vinoteca, sa fie intunecat, cu umiditate usoara si o temperatura constanta de 10-12 grade C pe tot parcursul anului. Invechirea vinului se refera la cresterea complexitatii mirosului si gustului acestuia, ducand la formarea acelui asa numit “buchet de butelie”. Invechirea in timp a vinului are mai multe etape: prima ar fi cea in care vinul creste odata cu varsta, apoi atinge punctul de maxima evolutie, dupa care se mentine o perioada. Un vin se poate invechi cativa ani sau cateva zeci de ani.

Vinul Rose
Mysterium Rose, primul vin rose de la Jidvei, Syrah si Cabernet Sauvignon, este caracteriazat de o delicata culoare de rodie si de un buchet complex, in care se disting nuante de cirese negre, rodie si caramel englezesc. Gustul debuteaza cu “un atac” foarte fructat, pentru ca la final sa fie revelata o aciditate perfecta.
Vinificarea in rose a fost la inceputuri considerate un rezultat al unor greseli tehnologice. Odata cu evolutia tehnologiei si diversificarea gustului, rose-ul a devenit o moda, un produs cu o personalitate bine definita si cu consumatori fideli. Astfel francezii consuma acest vin pe intreg parcursul anului, in special vara, datorita aromelor proaspete si racoritoare. In present, rose-ul se obtine din amestecul de vin alb cu vin rosu, dar in trecut era obtinut exclusiv din struguri rosii. Tehnologia are in vedere transferarea partial a culorii din pielita strugurilor rosii, astfel incat sa fie obtinuta nuanta pe care si-a propus-o oenologul. Sunt foarte importante aromele din struguri si cele de fermentatie, sustinute de o aciditate expresiva. Caracteristicile definitorii ale rose-ului sunt: prospetimea, fructuozitatea si parfumul floral.

Cotnari și Casa de Vinuri Cotnari

Cramele românești – destinații turistice de excepție
Podogoriile din România au depășit demult stadiul de simple locuri cu viță de vie cultivată pe hectare întregi și beciuri cu mii de sticle. Cele mai multe din crame adună povești, priveliști și tehnologie cu adevarat încântătoare. Pentru vizitatori, cramele din România înseamnă mai mult decât o experiență inedită, acestea pot fi destinații ideale pentru petrecerea unui concediu, locuri perfecte pentru o excursie, un picnic sau activități de teambuilding.
Cramele s-au facut remarcate pe traseele alese de turiștii străini, interesați de vinul românesc despre care vorbesc tot mai des și tot mai mult ca-și ascunde calitatea sub o slabă sau chiar inexistentă promovare.
De asemenea, românii sunt cei care caută cramele pentru a petrece un minunat timp în compania unor vinuri de calitate a căror poveste o ascultă și unde pot acumula cunoștințe despre cum se degustă în mod corect un vin sau cum se asorteaza cu mâncărurile preferate.
VINVEST Timișoara, Salonul Internațional de Vinuri, promoveaza enoturismul din anul 2010. Informații complexe despre acest subiect găsiți accesând link-ul http://site2013.vinvest.ro//category/enoturism/.

Cotnari – calea către inima vinului
Localizat la 80 de km de Iași, in inima Moldovei, Cotnariul oferă un peisaj unic. Ca altitudine, este situat la limita superioară de cultivare a viței de vie. Cotnariul a fost mult timp denumit Rezervație Viticolă pentru că a cultivat vreme îndelungată vinuri autohtone, fiind recunoscuți în special datorită următoarelor soiuri de viță de vie autohtonă – Francușă, Fetească, Grasă, Tamâioasă. Primul document înregistrat în care se pomenește despre Cotnari ca zonă viticolă a fost emis de domnitorul Petru Mușat, în anul 1384. Se spune că Ștefan cel Mare și-ar fi creat în aceste locuri un fel de reședință preferată. La Cotnari, moștenirea viticolă este fără seamăn. Prin meșteșugul vinului, vechi de peste două mii de ani, tradiția, arta și voia bună strălucesc, din nou, laolaltă. Cotnariul deține un patrimoniu păstrat de secole: o reală moștenire a îndeletnicirii vinului, a locuitorilor de pe acelor meleaguri, a tradițiilor și a evoluției, probabil cel mai bine păstrate din România din domeniul vini-viticol.
Pentru a vă convinge de calitățile excepționale ale vinului de Cotnari, în cadrul unei vizite veți beneficia de un tur al Combinatului de vinificație și al cramei acestuia, o degustare a cinci probe și, în final, veți putea servi masa de prânz sau cina.
Pentru a veni în întampinarea vizitatorilor, gazdele propun mai multe pachete turistice, urmand ca dvs. Să hotărâți. Meniul pentru masa de prânz sau cina este format din 2 feluri de mâncare și un desert, cafea, apa, vin, vișinată. Pentru fiecare fel sunteți liber să alegeți din meniul principal bucatele poftite și să vă creați singuri meniul urmând să-l comunicați prin telefon , fax sau mail, cu trei zile înainte de sosire. Prețurile pentru o persoană oscilează între 15 și 55 de euro, fiecărui turist înmânîndu-i-se la plecare un cadou – Grasa de Cotnari 2005, Francușă 2010, Francușă 2011.

Păstorel – promotorul vinului de Cotnari
Vinul de Cotnari este cel mai amintit vin în folclorul românesc, un mare iubitor de Cotnari fiind și poetul Alexandru O. Teodoreanu zis și Păstorel (1894 – 1964). Intr-o Spovedanie, Păstorel mărturisește de unde i se trage porecla: “Am păstorit în viață vinuri rare / De aceea îmi zice și Păstorel / Și de la Grasă pan’la Otonel / Le-am prețuit la rând pe fiecare.” Virgil Grecu i-a inchinat câteva rânduri lui Pastorel: “Cei ce degustă azi Cotnarul / Ar trebui ca să suspine / Și ridicând încet paharul / Să verse-un strop și pentru tine. Păstorel ramâne unul dintre primii promotori ai vinului de Cotnari. Pornind de la imnurile închinate de către Păstorel acestui vin, am promovat personal Cotnariul în anul 2006. Am străbătut țara vreme de 2 luni și am făcut 31 de degustări în 28 de orașe.

Casa de Vinuri Cotnari
Casa de Vinuri Cotnari este brandul vinurilor de restaurant, un brand proaspat, lansat oficial în toamna anului trecut, reprezentînd gama HoReCa, gama cea mai înaltă de vinuri. Gama Colocviu se remarcă prin cele trei vinuri : Roma –Tamâioasă Romanească sec, Moscova – Grasă de Cotnari sec, Atena – Fetească Albă sec. Etichetele au fost create pornind de la conceptul artă, filosofie, tehnologie. Cele trei vinuri din gama Colocviu au fost prezentate pentru prima data în cadrul unei întâlniri care s-a desfășurat sub numele “La degustare de … muzică, poezie și vin”, întâlnire ai cărei protagoniști au fost actorii Cătălin Păduraru, Adrian Păduraru și pianistul Dan Ardelean. Pe site-ul oenolog.ro găsiți mai multe informații despre aceste vinuri, ele fiind indrăgite de către creatorul site-ului, dl. Laurentiu Horodnic.

Domeniile Anastasia

Domenii_poza 2_resize

Istoric
Începând de la apa Teleajenului, până la Valea Buzăului, podgoriile se înlănţuie într-un dans ameţitor al soiurilor, buchetelor şi aromelor nebănuite. Culmile Dealului Mare ne fac să întelegem că menirea lor  nu este alta decât cultura viţei de vie…  În aceste locuri, tradiţia a reînviat.Astfel, în anul 2008, odată cu venirea pe lume a micuţei Anastasia, părinţii acesteia au cumpărat la Urlaţi, o suprafaţă de 7 ha, un loc însorit, cu sol calcaros, tocmai bun pentru alchimia bobului de strugure.(vezi www.domeniileanastasia.ro) Aşa s-a născut, din pasiune şi dragoste, „Domeniile Anastasia” – proprietatea întreprinderii individuale „Marin N. Constantin – Producător de vinuri”, cel care a avut curajul să intre, nu de mult timp, pe o piaţă extrem de concurenţială, în baza pasiunii pe care o are pentru vinul de marcă şi a dorinţei de a da valoare locului, zonei în care a decis să investească.

Centre viticole
Alegerea amplasamentelor pentru plantaţiile de vie nu a fost întâmplătoare. Centrele viticole Urlaţi şi Valea Călugărească au o veche şi bogată tradiţie viticolă şi o climă care se apropie de cele existente în regiunile Bordeaux sau Toscana. Din cele 7 ha cumpărate au fost păstrate în producţie şi reabilitate numai 1,2 ha cultivate cu soiul Merlot iar celelalte au fost defrişate şi replantate cu soiurile Cabernet Souvignon, Merlot, Fetească Neagră pentru vinurile roşii şi cu soiul Chardonnay pentru vinuri albe.

Producție
În paralel cu investiţia în plantaţia de viţă de vie s-a trecut la amenajarea unei crame moderne în spaţiile deţinute în satul Strejnicu din apropierea oraşului Ploieşti. Au fost achiziţionate echipamente pentru vinificaţia primară, cisterne din inox pentru fermentaţie, cisterne din inox pentru stocaj, echipamente pentru condiţionarea vinului şi îmbutelierea sa. Capacitatea de prelucrare a cramei este de 100 tone de struguri, capacitatea de stocaj de 700 hl, iar capacitatea liniei de îmbuteliere semiautomată de 300 sticle pe oră. Dotarea cramei este facută la standarde europene şi reprezintă o combinaţie între modern şi tradiţional, atât ca tehnici, cât şi ca echipamente utilizate. Deoarece strugurii sunt punctul de plecare pentru obţinerea vinurilor de calitate,  se acordă o atenţie deosebită momentului în care se culeg strugurii, sortării şi conservării lor în timpul transportului. Astfel, strugurii sunt culeşi  manual, în lădiţe cu o capacitate de maxim 13kg.

Echipa
Pentru a împlini visul familiei Marin este nevoie de oameni curajoşi şi fideli tradiţiei, aşa cum este şi titularul acestei exploataţii. De aceea, au fost atraşi oameni care iubesc  viţa şi vinul, temerari pasionaţi, care lucrează în echipă ca într-o adevarată familie – oenologi, ingineri viticultori, economişti. Marin Constantin, pasiune şi dragoste, capul familiei – proprietar. Daniela Curcă, chibzuinţă şi luciditate – economist. Ing. Ioan Matei, de patruzeci de ani în mijlocul viilor – şef producţie. Ing. Mladin Paraschiv, complicat, stilat, versatil – oenolog. Gheorghe Pripină, îndrăgostit de vie – viticultor, vinificator. Ion Popescu, molcom ca un strugure – viticultor, vinificator. Ana Șerban, povestea vinului pe înțelesul tuturor – oenolog. Alexandru Voica, tinere vlăstare – viticultor.